– Ce ziua latră şi noaptea înoată?
– Proteza soacrei.
– Ce ziua latră şi noaptea înoată?
Pisc de gheaţă plutitor,
În mările polilor!
(aisbergul)
Cu flori şi cu soare,
Cu ploi, cu ninsoare,
Trec toate pe rând,
Pletele albind.
(anotimpurile, anii)
Sunt surori, chiar gemene,
Dar nu vor să semene
Între ele nicidecum
Se stropesc cu alt parfum,
Hainele nu sunt la fel,
Au la deget alt inel.
Una-şi pune haină verde,
Alta haina-ncet şi-o pierde;
Una – haină colorată
Alta – alb imaculată
Una-i caldă; alta-i rece
Nimeni nu le întrece
Una păsările aduce
Alta – păsările alungă
Una ni se pare dulce
Alta ni se pare lungă.
(anotimpurile)
Am un pom. Deşi e mare,
Numai patru ramuri are:
Una florile-nf loreşte,
Alta fructele rodeşte,
Alta frunza-ngălbeneşte,
Alta prinde strai de-argint să ţeasă.
(anul cu cele 4 anotimpuri)
Ochi de cer oglindit,
Ferit, în turn adânc adăpostit,
De toată lumea folosit.
(apa din fântână)
Oglinda cerului
În adăpostul pămîntului.
(apa în fântână)
Umbreluţă albăstrea,
Încape lumea sub ea.
(cerul)
Am un brâu vărgat
De cer spânzurat.
(curcubeul)
Brâu arcuit, vărgat,
Splendid colorat,
Pe cer luminat.
(curcubeul)
Năframă vărgată
Peste mare-aruncată.
(curcubeul)
Sus pe cer s-a arătat
Un covor încovoiat!
(curcubeul)
Cine te-ngână
Şi nu te superi?
(ecoul)
Îţi vorbeşte
Şi turceşte,
Şi-orice limbă nimereşte.
(ecoul)
Murgul rage
În pârloage,
Lelea-ngână
În grădină.
(ecoul)
Nu-l întrebi
Şi îţi răspunde
Cauţi în jur
Şi nu ştii unde.
(ecoul)
Am un bour roşu:
Unde paşte
Multă vreme
Se cunoaşte.
(focul)
Armăsar aprig şi roşu;
Dacă paşte
Se cunoaşte
Şi pe unde se opreşte
Iarba-un an nu mai creşte.
(focul)
Cât de mic,
Dar noaptea tot se vede.
(focul)
Galben, roşu la culoare,
Licurici lasă să zboare!
(focul)
Unde doarme boul roşu,
Nu mai creşte iarbă verde.
(focul)
Vântu-l stinge
Vântul îl încinge.
(focul)
Popa-n casă,
Pletele-i pe casă.
(focul şi fumul)
Tatăl încă nu s-a născut,
Şi copilul i-aleargă prin sat.
(focul şi fumul)
Săgeata împăratului
Sparge casa dracului.
(fulgerul)
Un balaur roş, de pară,
A ieşit din nori afară!
(fulgerul)
Parc-ar fi nişte petale,
Ori steluţe ce dansează
Norii le presară iarna
Şi pe gene ţi le-aşază.
(fulgii de nea)
Ce trece prin pod
Şi nu hodorogeşte?
(fumul)
E albastru, ba e sur;
Urcă-n aer binişor
Fără aripi sau motor.
(fumul)
În foc s-a născut,
De foc a fugit,
De foc despărţit,
Iute a murit.
(fumul)
Nu e abur, nu e nor,
Dar la fel e de uşor!
(fumul)
Ori îi iarnă, ori îi vară,
Suie-n pod fără de scară.
(fumul)
Se suie moşul în pod
Fără scară,
Fără mâini
Şi fără picioare.
(fumul)
Nu-i vulcan, să ţineţi minte,
Dar azvârle apă fierbinte!
(gheizerul)
Strugure nu-s,
nici piatră nu-s,
Însă cad din nori, de sus;
Florile eu nimicesc
La căldură mă topesc.
(grindina)
A venit baba din munţi
Peste râuri făcând punţi
Şi a prins spunând poveşti
Flori de gheaţă la fereşti.
(iarna)
Cine vine cu steluţe
Albe-n frunte
Dinspre munte?
(iarna)
Vine dinspre munte
Cu steluţe-n frunte,
Aspră şi căruntă,
Totul înveşmântă.
(iarna)
Ce se rupe când îi spui numele?
(liniştea, tăcerea)
Cine ştie o crăiasă
Toată noaptea luminoasă
Între stele locuieşte
Oare cum se mai numeşte?
(luna)
E rotundă şi bălaie,
Intră noaptea în odaie!
(luna)
O secere fără dinţi
Păşeşte peste munţi.
(luna)
Eu, oare, cum mă numesc?
Corcoduşii-i înfloresc,
Curăţ cerul tot de nori
Şi-n poiene scot miori.
(luna aprilie)
Mi se spune şi florar!
Peri şi meri în floare-s iar,
Ca în toamnă când intraţi
Fructe bune să mâncaţi!
(luna mai)
Eu sunt luna-aceea care,
Scoate ghiocei la soare,
Toporaşi şi lăcrimioară
Bun venit iar, primăvară!
(luna martie)
Doisprezece fraţi aleargă
Anul cât este de lung;
Fug de zor prin lumea-ntreagă,
Niciodată nu se-ajung.
(Lunile anului)
Cin’ se zbate zi şi noapte,
De stânci veşnic se izbeşte
Şi deloc nu oboseşte?
(marea)
Ce trece prin sat
Şi cânii nu bat?
(negura)
De la mare pân’ la munte
Picură stele mărunte.
(ninsoarea)
Grămezi de câlţi,
Peste munţi.
(norii)
Pe deasupra se arată
Munţi de vată scărmănată!
(norii)
Peste ape şi pământ
Plutesc munţi purtaţi de vânt!
(norii)
Pe sub razele de soare
Zboară peste câmp o floare.
(norul)
Trece monstrul marea
Cu părul alb ca sarea.
(norul)
Un burete uriaş
Şterge praful din oraş.
(norul)
Ia gândeşte-te şi spune
Cine-i mai bogat în lume?
(pământul)
Între nori şi-ntre pământ
Sfori de apă cad pe rând!
(ploaia)
Astăzi în grădina mea,
Am văzut după perdea,
Cum o zână frumuşică,
Da iar viaţă la grădină.
Oare cine este? Oare?
(primăvara)
Călător ce merge-agale
Numai pe unde e vale!
(râul)
Dis de dimineaţă-n zori
Varsă lacrimi peste flori
Soarele s-a ridicat
Şi pe loc el le-a uscat.
(roua)
Iat-o nu-i
Dacă nu-i
Nici eu n-o spui.
(scânteia)
Când apare el pe cer,
Stelele s-ascund şi pier!
(soarele)
De pe cer o sită mare
Cerne pe pământ dogoare!
(soarele)
Măr de aur lucitor
De viaţă dătător.
(soarele)
Măr frumos şi aurit,
Chiar din cer a răsărit.
Ziua întreagă străluceşte
Şi pământul încălzeşte.
Cine e?
(soarele)
Cuie mici cu măciulie
Strălucesc pe cer o mie,
Dar când iese soarele
Fug de-şi rup picioarele.
(stelele)
Nu spune nimic
Şi-mi spui numele;
Cine-s?
(tăcerea, liniştea)
Ce e pe lume mai scurt şi mai lung,
Mai încet şi mai repede,
Mai dispreţuit şi mai regretat,
Mai preţuit şi mai pierdut?
(timpul)
Ce trece pe dinaintea ochilor
Şi nu-l poţi vedea?
(timpul)
Trece nevăzut,
Re pede de necrezut,
Nu fuge, nu sare,
Rost mare în lume are.
(timpul)
Cine-aduce ploi mărunte,
Şi nespus de multe fructe?
(toamna)
Urlă lupul la hotară
Şi s-aude-n altă ţară.
(tunetul)
Ce merge pe apă şi nu se udă?
(umbra)
Ce vezi şi nu prinzi,
Merge pe apă şi nu se udă
Şi-oricât fugi de ea
Tot te va urma?
(umbra)
Cin’ se ţine de oricine
Numa-n zilele senine?
(umbra)
Fug de tine
Şi tu musai după mine.
(umbra)
Care forţă pribegită
Apa mării o agită?
(vântul)
Ce zboară pe sus
Şi nu-l vezi?
(vântul)
Cine trece pe la poartă,
Şi câinii nu îl latră?
(vântul)
Cin’ se zbate zi şi noapte
De stânci veşnic se izbeşte
Şi deloc nu oboseşte?
(valul)
Urlu şi mă învârtesc
Pe drumeţi îi îngrozesc.
(viscolul)
Fuge fără de picioare
De n-o prinzi
Nici de-a călare.
(vremea)
Ce movilă e grozavă,
Că aruncă-n ceruri lavă?
(vulcanul)
Ca făina, alb se cerne,
Albă cergă ea aşterne.
(zăpada)
Laptele gerului,
Sub streaşina cerului.
(zăpada)
Moale, albă şi pufoasă,
Pentru câmp e haină groasă.
(zăpada)
Nu-i făină, dar se cerne;
Nu-i covor, dar se aşterne.
(zăpada)
Sunt albă şi pufoasă,
Mă aştern pe străzi, pe case.
Bulgări moi eu fac din ea
Şi un mare om de nea.
(zăpada)
Ce se micşorează pe măsură ce creşte?
(ziua, luna, anul, viaţa)
Am o cloşcă,
C-o aripă neagră şi una albă.
Cu cea neagră îşi adună puii,
Cu cea albă îi împrăştie.
(Ziua şi noaptea)
Cine-i albă şi neagră,
Caldă şi rece,
Vine şi trece?
(Ziua şi noaptea)
Două fete-mi poartă salbă
Una-i neagră, alta-i albă.
Ne-ncetat se tot alungă
Şi nu pot să se ajungă.
(Ziua şi noaptea)
Sunt două surori în lume,
Neasemenea la nume:
Una-i albă, luminată,
Ş-alta neagră-ntunecată;
Se gonesc prin lumea lungă,
Şi nu pot să se ajungă.
(ziua şi noaptea)
Vaca neagră intră-n sat,
Toată lumea s-a culcat;
Vaca albă când soseşte,
Toată lumea se trezeşte.
(ziua şi noaptea)
Ce-ncăpere are cadă,
Apă rece, apă caldă,
În care, când ai intrat,
Ieşi mai alb şi mai curat?
(baia)
E deschisă orişicui,
Este “Casa Domnului”!
(biserica)
Sub pădure grămădită
Şade lumea învelită
Ziua de soare fugită,
Noaptea de lună pitită.
(casa)
Unde-s poze mişcătoare
Pe o pânză foarte mare?
(la cinematograf)
Să-mi ghiciţi în graba mare,
Unde sunt cărţi de vânzare?
(la librărie)
Ce umblă viaţa toată
Şi drumul nu-l trece niciodată?
(moara)
Cine tot merge, cu apă sau foc,
Dar rămâne pe loc?
(moara)
Şi pe vale şi pe creste,
Vezi cutii ce au ferestre!
(oraşul)
La margine de oraş
Am un stup care-i fruntaş,
Iar albinele din el
Fac miere din oţel.
(uzina)
Am aici, sub deal, un zmeu,
Care fumegă mereu.
Şi cu limba opărită
Mestecă fontă topită.
(uzina siderurgică)
Ea este bună la toate,
Ne dă carne, ne dă lapte,
Iar viţei mititei
Se numesc copiii ei.
(vaca)
Este mare, coarne are,
Hrănită bine e-n stare
Să-ţi dea lapte şi smântână,
Brânză proaspătă şi bună.
(vaca)
O sportivă cu renume
Umblă-n pomi după alune.
(veveriţa)
Ronţăie nuci şi alune
Sare graţioasă
Coada-i e stufoasă –
De-o ghiceşti, îndată spune!
(veveriţa)
Ţuş ghiduş, coadă roşcată
Peste cetini aruncată.
(veveriţa)
Moşuleţul cel voinic
Se-nfăşoară-n borangic!
(viermele de mătase)
Pare-albină, dar nu prea,
Fiindcă-i leneşă şi rea!
(viespea)
Lacomă, gălăgioasă
Ţopăie pe lângă casă!
(vrabia)
Are-o coadă înfoiată,
Hoaţă este şi şireată
Dar e vai de coada ei
Când dă peste ea grivei.
(vulpea)
Coada ei este stufoasă
Dar de găini nu se lasă.
(vulpea)
Cumetriţa cea şireată
Vine-adesea prin vecini
Şi-amatoare se arată
Ca să cumpere găini.
(vulpea)
Roşcovana cea isteaţă
Umblă pe la cotineaţă.
(vulpea)
Roşioară şi codată,
Umblă noaptea prin poiată
Şi la noi, şi la vecini,
Ca să cumpere găini.
De plătit nu le plăteşte,
Dar pe loc le jumuleşte.
Cum o cheamă?
(vulpea)
Gheară-n cioc, gheară-n picioare
Dă prăpăd prin zburătoare!
(uliul)
Cine umblă după mure
Şi trăieşte în pădure?
În bârlog petrece iarna,
La prisacă merge vara.
(ursul)
În cojoc întors pe dos
Mormăind morocănos,
Umblă pustnic prin pădure
După miere, după mure.
(ursul)
Lenevos cum e, nu şagă,
Doarme, doarme iarna-ntreagă
Şi visează el, vezi bine,
Numai miere de albine.
(ursul)
Umblă moşul prin pădure
După zmeură şi mure!
(ursul)
Umblă prin pădure,
După fragi şi mure…
Vara face tot mor, mor…
Şi iarna stă în bârlog.
(ursul)
Vara umblu după miere,
Iarna dorm să prind putere.
(ursul)
Vara, umblă prin pădure
După fragi şi după mure.
Mierea şi mai mult îi place
Chiar dacă mai are… ace!
(ursul)
Vine moşul pe cărare,
Cu cojocul în spinare.
(ursul)
Alb, greoi, cu părul fin,
Seamănă cu Moş Martin!
(ursul polar)
Iarna-şi vâră nasu-n blană
Şi din unghii îşi sug hrană
Iar vara, sus pe munţi,
Zmeură culeg desculţi.
(urşii)
Nu-i pisică, nici motan
E vărgat şi roşcovan!
(tigrul)
Ai cu cine să-l asemeni
Îl găseşti şi printre oameni.
(trântorul)
Are dânsul şi picioare
Dar e-obişnuit să zboare;
Ţin, ţin, ţin şi pişcătura…
Cine-i obrăznicătura?
(Ţânţarul)
Slăbănog ca şi o scamă,
Unde pişcă, lasă rană!
(ţânţarul)
Sunt mititel şi drăcuşor
Şi mă hrănesc cu sânge de om.
(Ţânţarul)
Ce are barbă
Şi totuşi nu e bărbat?
(ţapul)
Merge ţanţoş, îngâmfat,
Încrezut că e bărbat.
La bufet, când lumea-l cere,
Ospătaru-l dă cu bere!
(ţapul)
Sus copaie,
Jos copaie,
La mijloc carne de oaie!
(scoica)
Tipsie peste tipsie,
La mijloc e carne vie.
(scoica)
La înfăţişare-i slut,
Este orb şi surd şi mut,
Roade tot pe dedesubt!
(sobolul)
Pe luncă şi prin zăvoaie
Scoate moşul muşuroaie!
(sobolul)
Este sprinten şi bălţat
Dă năvală iarna-n sat!
(sticletele)
Parcă-i un curcan golaş
Şi fricos şi uriaş!
(struţul)
Are solzi şi nu e peşte
Şi când merge, se târăşte!
(şarpele)
Cureluşă pătată, vărgată,
Prin iarbă lunecătoare,
Şade vara tot la soare;
De-o-ntâlneşti o ocoleşti.
(şarpele)
Cureluşă rece, unsă
Sub pământ şade ascunsă,
Iar atunci când iese afară
De-o priveşti te înfioară!
(şarpele)
Cureluşă unsă,
Printre flori ascunsă!
(şarpele)
De pe coadă l-ai călcat
Se descolăceşte îndată
Şi venin ai căpătat.
(şarpele)
Veghează-n două picioare
Ca să vadă-n depărtare!
(şoarecele de câmp)
Cureluşă verde
Prin iarbă se pierde.
(şopârla)
E un şarpe cu picioare,
Să-mi ghiceşti ce nume are!
(şopârla)
Mic, cu inima haină,
Roade sacul de făină!
(şoricelul)
Ară deşi n-are oase,
Şi-n pământ îşi face case.
(râma)
De cu primăvară,
Ca săgeata zboară,
Doamna noastră nouă
Cu coada în două.
(rândunica)
O săgeată de cărbune
Zboară iute peste lume!
(rândunica)
Zboară-n sus,
Zboară-n jos,
Neagră este
De la coadă până la cioc.
(rândunica)
Motan cu blana tărcată
Şi cu coada mult scurtată
La urechi are-agăţaţi
Doi cercei catifelaţi!
(râsul)
Foarfeci are,
Nu croieşte,
Cine-l ştie
Îl ghiceşte!
(racul)
Cred că macu-i place tare
Zilnic cere-n gura mare
După atâta mac-mac-mac
Pleacă să înoate-n lac.
(raţa)
Toată ziua stă pe lac
Şi ne cere mereu… mac!
(raţa)
Nu e cerb, dar ţi se pare,
Când îl vezi din depărtare!
(renul)
Burduhos, voinic şi gras,
Are-un corn înfipt în nas!
(rinocerul)
