Produsul zilei

Postat de: admin  /  Categorie: Bancuri Tari


Aseară, la alimentară:
– Bună ziua, vine soacră-mea pe la noi. Ce-mi recomandaţi?
– Brânză de Brădet…

Cum renunti la tigari

Postat de: admin  /  Categorie: Bancuri Tari


Doctorul:
– Trebuie neapărat să lăsaţi ţigările.
Pacientul:
– Desigur, o să vi le las pe birou.

Bancul Zilei 14.11.2016

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Din categoria “Ultimele cuvinte”:
– Nu e ceea ce pare, e numai o colegă de la birou, iubito…
– Ah, e doar un pistol de jucărie!
– Aruncă-mi odată toporul ăla!
– Pe aici, băieți! Nu e noroi, e doar o apă liniștită și închisă la culoare…
– Urcă odată arab jegos, crezi că te aștept toată ziua?!
– Dacă îmi crapă din nou Windows-ul, mă împușc!
– Rechinaș, rechinaș… fii cuminte…
– Ce bine arată focurile de artificii de aici, de aproape!
– Ce miroase a gaz și ce întuneric e… unde o fi întrerupătorul?
– Tată, de ce mi-ai pus mărul pe cap? Și ce faci cu arcul ăla?
– Acum nu mai curentează! Pune mâna!
– Ai încredere în mine! Aia albastră e nulul!
– Mmm, ce gustoase sunt ciupercile astea!

Bancul Zilei 13.11.2016

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Într-o zi, o directoare de succes de la resurse umane a fost călcată de un autobuz în timp ce se plimba şi a murit. Sufletul ei a fost întâmpinat la porţile Raiului de către Sf. Petru în persoană:
– Bine ai venit în Rai. Înainte să te instalezi aş vrea să îţi mărturisesc faptul că avem o mică problemă. Vezi tu, n-am mai avut niciodată un director de la resurse umane care să ajungă până aici şi nu suntem prea siguri ce să facem cu tine.
– Nici-o problemă, doar lăsaţi-mă înăuntru.
– Aş vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi în Iad şi una în Rai şi apoi vei alege în care din ele vei vrea să-ţi petreci eternitatea.
– De fapt eu m-am decis. Prefer să rămân în Rai.
– Îmi pare rău, regulile sunt reguli.
Şi astfel Sf. Petru o pune într-un lift care a dus-o direct în Iad. Uşile s-au deschis şi ea s-a găsit călcând pe iarba verde a unui teren de golf minunat. Mai departe era un local şi în faţa ei erau toţi prietenii ei, directori cu care lucrase, toţi o aclamau şi i-au urat bine venit în urale puternice. Au alergat spre ea, au sărutat-o pe ambii obraji şi au discutat despre vremurile trecute. Au jucat o rundă excelentă de golf apoi, seara, s-au dus în local unde a mâncat o cină excelentă formată din friptură şi homar. A făcut cunoştinţă şi cu Diavolul, care era de fapt un tip de treabă (chiar drăguţ) şi s-a distrat de minune spunând bancuri şi dansând. Toţi au dat mâna cu ea şi şi-au luat rămas bun în timp ce se urca în lift.
Următoarea zi şi-a petrecut-o în Rai odihnindu-se pe nori şi cântând la harpă. S-a distrat de minune şi cele 24 de ore au trecut au trecut fără să-şi dea seama. Sf.Petru a venit şi a întrebat-o:
– Deci, ai petrecut o zi în Iad şi una în Rai. Acum alegeţi unde vrei să petreci eternitatea!
– Nu credeam c-am să spun asta, adică, în Rai a fost frumos, dar cred că m-am simţit mai bine în Iad.
Aşa că Sf. Petru a escortat-o la lift şi femeia s-a reîntors în Iad. Când usile s-au deschis, a gasit un peisaj dezolant, pustiu, acoperit cu gunoi şi mizerie.
Prietenii ei erau îmbrăcaţi în zdrenţe şi colectau gunoiul în saci. Diavolul a venit şi el şi şi-a pus braţul în jurul ei.
– Nu înţeleg, spuse femeia tremurând, ieri când am fost aici era un teren de golf şi un local unde am mâncat homar, am dansat şi m-am simţit foarte bine. Acum nu mai e decât pustiu şi gunoi iar prietenii mei sunt toţi mizerabili.
Diavolul s-a uitat la ea şi a zâmbit spunându-i:
– Ieri te recrutam. Azi eşti angajată…

Bancul Zilei 10.11.2016

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


O blondă merge la magazin şi întreabă:
– Aveţi palete de omorât muşte?
– Da. Câte doriţi?
– Zece, vă rog.
A doua zi iarăşi:
– Aveţi palete de omorât muşte?
– Da. Câte doriţi?
– Douăzeci.
A treia zi:
– Mai aveţi palete de omorât muşte?
– Da, dar de ce cumpăraţi aşa de multe?
– Păi dacă mi se rup!
– Cred că aveţi multe muşte în casă!
La care blonda:
– Am doar una dar nu o nimeresc…

Bancul Zilei 06.11.2016

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Într-o seară, tatăl trece pe lângă camera fiului său, care se ruga:
– “Doamne-doamne, ai grijă de mama, de tata, de bunica. Pa-pa bunicu!”
Tatăl o ia ca pe o glumă şi trece mai departe, bucuros că fiul său se roagă. A doua zi, bunicul copilului este găsit mort. Tatăl, speriat, încearcă să îşi spună că a fost doar o coincidenţă. În altă seară, copilul iarăşi se roagă:
– “Doamne-doamne, ai grijă de mama, de tata. Pa-pa bunica!”
Tatăl se sperie dar decide să aştepte totuşi până dimineaţă. Dimineaţa, desigur, bunica este găsită moartă. Seara, tatăl aude iarăşi:
– “Doamne-doamne, ai grijă de mama. Pa-pa tata!”
Tatăl, îngrozit, nu doarme noaptea iar dimineaţa merge la doctor să se asigure că totul este în regulă.
Când ajunge acasă, o găseşte pe soţie aşteptând pe prag. Aceasta se repede la el şi îi spune:
– Slavă Domnului că ai venit, avem nevoie de ajutorul tău! L-am găsit pe poştaş mort în faţa casei!”

Oratori publici

Postat de: admin  /  Categorie: Bancuri Seci


Când un bărbat ia cuvântul, publicul ascultă şi dacă i-a plăcut ce-a auzit, îl priveşte mai atent.
Când o femeie ia cuvântul, publicul o priveşte atent şi dacă i-a plăcut ce-a văzut, poate ascultă.

Flori pentru sotie

Postat de: admin  /  Categorie: Bancuri Seci


Astăzi i-am adus soţiei mele flori. Acum când stau cu ele în faţa uşii nu îmi mai amintesc de ce le-am luat: s-a purtat ea bine sau m-am purtat eu rău?!