Stefan cel mare umbla cu voinicii dupa el prin Tara Moldovii.
Trecând pe lânga un lan de grâu aud o voce dumnezeiasca ce cânta de se oprea in loc apa izvoarelor si amuteau pasarile câmpului.
Stefan se indrepta spre locul cu pricina, prin grâul inalt cât omul si zari un prunc ca de vreo zece ani ce cânta cu atâta foc.
“Cum te cheama pruncule ?”, întreba Stefan.
“Gica Petrescu, Maria Ta.”
