Bancul Zilei 19.09.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei
Pagina anterioara
Pagina urmatoare

Acum 2 zile, am fost invitată la o petrecere numai cu femei şi i-am promis soţului că mă întorc, la 12 noaptea. Orele treceau, noi ne simţeam bine, şampania curgea, aşa că doar pe la 3 dimineaţa m-am îndreptat spre casă, beată criţă.
Tocmai când am ajuns la uşă, ceasul cu cuc, din holul casei, a început să cânte de 3 ori. Dându-mi seama că soţul meu o să se trezească şi o să-l audă, am mai făcut eu cu-cu de încă 9 ori. Am fost tare mândră de ce idee genială am avut – chiar fiind beată pulbere – ca să evit un conflict familial.
A doua zi dimineaţă, soţul meu m-a întrebat la ce oră am venit şi când i-am spus că la 12, nu a părut foarte surprins. Uufff, am scăpat! mi-am zis.
După puţin timp, însă, mi-a spus că trebuie să ne cumpărăm un nou ceas cu cuc. L-am întrebat de ce.
— Păi, astă noapte, cucul a cântat de 3 ori, apoi a zis “f*tu-i”, a mai cântat de 4 ori, şi-a dres vocea, a mai cântat de 3 ori, s-a hlizit, a mai cântat de 2 ori, după care a râs un sfert de oră…

Pagina anterioara
Pagina urmatoare

Cuvinte cheie: , , , ,

One Response to “Bancul Zilei 19.09.2012”

  1. fabi Says:

    va zic eu un banc cu trei grasi americani trei grasi americani nu au stiut limba romana la care se gandeau sa scrie pe un caiet ce zic romanii niste fete zic trei grasi americani trei grasi americani americanii scriu si se duc an alta parte la care vad ca o femeie scutura covorul trei grasi americani scriu zdup de gard zdup de gard si mai vad niste fete care sar coarda si zic âncă cinci âncă cinci si americanii se pun pe o banca an care sub banca era o baba moarta si vine politia si antreaba americanii cine sunteti voi? trei grasi americani sau razgandit sa citeasca ce au scris si zic ei trei grasi americani trei grasi americani!! cum ati omorat femeia? zdup de gard zdup de gard aveti 5 ani de anchisoare anca 5 anca 5

Lasati un comentariu