Bancul Zilei 11.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Undeva, în pădurile caucaziene, se organizează un mare concurs internaţional al tăietorilor de lemne. După ce se întrec marii campioni ai Canadei, Austriei, Rusiei, vine şi rândul campionului României, un tip mic, slab şi pirpiriu. Toţi îl privesc cu neîncredere, dar el, din câteva mişcări, taie tot ce i se pune la îndemână, doborând toate recordurile. Presa, televiziunea… Uimire… Interviuri…
– Domnule, unde v-aţi antrenat de aţi atins o asemenea performanţă?
– În Sahara! răspunde mândru campionul nostru.
– În Sahara?! Bine, dar în Sahara nici nu sunt copaci! se miră reporterii.
– Aşa e, nu mai sunt! se laudă campionul.

Bancul Zilei 10.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Bulă, în permisie de la armată, trece şi îl vizitează pe Ştrulă:
– Ştrulă dragă, ţi-am adus cadou o grenadă.
– Păi şi eu ce să fac cu ea?
– Scoţi frumos cuiul ăsta şi o arunci repede unde vrei tu!
Scoate Ştrulă cuiul şi o aruncă în budă. Bubuie grenada de face buda numai crăpături. Iese nevasta lui Ştrulă pe brânci din budă, plină de rahat şi zice:
– Doamne, bine ca n-am tras vântul ăsta în casă!

Bancul Zilei 09.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Un tip se duce în vizită la un prieten care era director la un spital de nebuni. La poartă, un nebun cu o roabă:
– Domnule, a sosit taxiul.
Tipul se urcă în roabă, ajunge la uşa directorului, după care nebunul îi cere 10 lei. Plăteşte tipul, apoi intră la director şi-i spune:
-Un nebun a venit cu roaba şi m-a luat de la poartă şi a trebuit să îi plătesc 10 lei pentru taxi.
Directorul:
– Iar au sărit studenţii gardul…

Bancul Zilei 08.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


O femeie intră într-o agenţie matrimonială:
– Aş dori pe cineva care să fie agreabil, virtuos, la locul lui, care să ştie să cânte şi să spună povestiri şi glume, să stea tot timpul cu mine acasă, dar să tacă dacă m-a obosit.
– Înţeleg ce doriţi, îi spune şefa agenţiei, dar cred că aţi greşit adresa: magazinul de televizoare este vizavi.

Bancul Zilei 07.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


În autobuz intră o blondă cu picioare lungi şi calcă pe un pitic peste urechi:
– Hei, roşcato, fii mai atentă.
– Sunt blondă, nu roşcată.
– Eu de jos văd mai bine!

Bancul Zilei 06.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Un tip la pescuit la copcă… Sapă, sapă şi când bagă undiţa în apă aude o voce care-i spune:
– Aici nu vei găsi peşte!
Tipul o ia de bună, crede că-i vreun spiriduş, sau ceva, aşa că sapă altă copcă, mai departe. Aceeaşi voce, acelaşi răspuns. Omul începe să se oftice. Mai sapă o copcă, jurând că-i ultima. Din nou vocea:
– Nici aici nu vei găsi peşte.
– Băi, cine eşti tu de ştii unde e peşte si unde nu?!
– Eu sunt directorul patinoarului.

Bancul Zilei 05.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


O blonda îşi cumpără un Porsche ultimul tip, roşu. Pe drum i se strică maşina şi ca orice şofer deschide capota şi surpriză: vede că nu mai are motor . Speriată, nu ştie ce să facă, dar norocul vine de la un alt Porsche roşu care opreşte lângă ea. De la volan se dă jos o altă blondă dornică să o ajute:
– Ce-ai păţit?
– Nu ştiu, cred că mi-am pierdut motorul pe drum…
– Nu-ţi fă griji că am eu unul de rezervă în portbagaj…

Bancul Zilei 04.10.2012

Postat de: admin  /  Categorie: Bancul Zilei


Noaptea târziu un bărbat în vârstă vine acasă de la poker. La uşa soţia indignată îl primeşte cu ocară.
– Nu trebuie să te mai impacientezi, spune soţul, împachetează lucrurile tale, te-am pierdut la o partidă.
Ea rămâne cu gura căscată:
– Cum ai putut face un astfel de lucru teribil?
– Ei bine, nu a fost atât de uşor, a trebuit să zic “pass” cu patru aşi!